100 de personalitati

Nicolae Malaxa

Născut în anul 1884 la  10/23 decembrie în orașul Huși din Județul Vaslui, Nicolae Malaxa a fost unul dintre cei mai importanți industrialiști ai României interbelice. Provenind dintr-o familie cu origini atât grecești cât și machedonesti, Nicolae Malaxa urmează școală primară și liceul în Iași.

Având sprijinul familiei, efectuează studii superioare în domeniul ingineriei la  Universitatea Politehnică din Karlsruher (Karlsruher Institut fur Technologie în prezent). În anul 1921, la vârsta de 37 de ani, fiind deja inginer cu experiență și un abil om de afaceri, Nicolae Malaxa, înființează un atelier pentru fabricare de material rulant la periferia Bucureștiului.

În cadrul atelierului se reparau locomotive și vagoane de cale ferată, astfel patru ani mai târziu, industriașul Malaxa beneficiază de prevederile unei noi legi ce încurajează dezvoltarea industriei naționale. În cadrul acelui an semnează un contract cu societatea Căile Ferate Române, pentru fabricarea unor locomotive de concepție românească.

Beneficiind de un avans din partea  CFR pentru contractul încheiat și cu ajutorul unor credite bancare, Nicolae Malaxa a utilat uzina construită în perioada 1923-1927 cu mașini-unelte cumpărate din Germania, devenind astfel cea mai performantă fabrică de material rulant din Europa în perioada respectivă. Angajează muncitori germani calificați ce aveau contract determinat pentru pornirea fabricării locomotivelor, cât și pentru instruirea muncitorilor români.

În mai puțin de un an, fabrica a devenit operațională, astfel în anul 1928 pe porțile ei, a ieșit prima locomotivă cu abur care purta numele constructorului român. Anii care au urmat până la începerea celui de Al Doilea Război Mondial, au adus un mare success uzinei “Malaxa”, fiind cunoscută și apreciată în întreagă lume.

Comparativ cu alte uzine, “Malaxa” se îngrijea de problemele sociale ale muncitorilor asigurându-le salarii mai mari, asistență socială și medicală, echipamente de lucru și  masă la cantină.

Nicolae Malaxa a fost unul dintre cei mai renumiți industriași români și apropiat al regelui Carol al II-lea, ducând astfel industria românească la următorul nivel.

La naționalizarea industriei intrată în vigoare la 11 iunie 1948, proprietățile au fost confiscate, astfel uzinele Malaxa au fost redenumite “Uzinele 23 August”. După naționalizare, guvernul comunist l-a menținut în calitate de consultant. Astfel în anul 1948, face parte dintr-o delegație comercială la Viena, prilej de emigrare în Statele Unite, stabilindu-se în orașul New York. Nicolae Malaxa decedează în anul 1965, în orașul American New Jersey.

Cu toate că există și păreri mai puțin  positive asupra acestui industriaș, nu putem uită că Nicolae Malaxa a fost un susținător al învățământului, dezvoltând școli și biblioteci, susținător al științei, literaturii și artei.

Este cunoscut pentru ajutorul acordat tinerilor talentați, deveniți ulterior oameni de știință recunoscuți pe plan internațional, cărora le-a dat burse de studii sau pe care i-a recomandat unor savanți și oameni de cultură din Europa.

 

Sursă Foto: Nicolae Malaxa

Surse deschise: Sursa 1, Sursa 2, Sursa 3

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *