Anka Mate
Am avut norocul să fac parte din proiectele de cercetare privind neuropsihologia copilului, alături de profesori distinși de la Harvard Medical School, University of Maryland College Park și Tulane University School of Medicine.
De mai bine de 15 ani, pe lângă metode psihologice din diferite orientări terapeutice, includ în practica mea ultimele descoperiri și explicații din neuroștiințe, tehnici complementare fundamentate științific, precum și tehnici de respirație conștientă, meditația și tehnicile corporale și somatice pentru prelucrarea traumelor și atingerea echilibrului corp-minte-suflet.
Am experiență de lucru cu copii, familii și adulți (sesiuni individuale sau de grup) și, de asemenea, organizez seminarii și cursuri de parenting, pentru dezvoltarea rezilienței, vindecare emoțională și sănătatea relațiilor.
Sunt mama unui băiat adolescent și nu îmi pot imagina relația cu băiatul meu fără a putea aplica tot ce știu despre psihologia adolescenților și despre comunicarea pozitivă sau relațiile sănătoase.Promovez sănătatea mintală, educația psihologică și reducerea stigmatului social în acest domeniu. Sunt unul din acei oameni care, urmandu-și pasiunea, nici nu consideră munca drept serviciu, ci vocație”.