Negocierea cu copiii

 


 În data de 12 iunie 2019 a avut loc Seminarul  „ Negocierea cu copiii”,  eveniment organizat GRATUIT, de către  Fundația Competenți, Corecți și Utili.

Speaker-ul acestui seminar a fost doamna Cristina Bodoni - trainer certificat în formare pluridisciplinară și personală, cu master în Managementul crizelor și prevenirea conflicetelor  din cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I”.


Un curs dedicat in special părintilor, bunicilor sau persoanelor care lucreaza cu copii , in cadrul caruia s-a discutat despre metodele de negociere prezentate într-o lumină inovativă. Solutiile pentru gestionarea eficientă a momentelor dificile care pot fi landemana tuturor sunt: răbdarea, perseverența și mici trucuri.

Participarea la seminar ne-a introdus în lumea complicată a copiiilor. Uitând că și noi am fost copii, acum, negocierea ni se pare un termen evaziv, dar, fiecare copil a folosit diferite tehnici de negociere cu părinții, frații sau bunicii.

Cine nu își amintește de negocierea  cu mama să ne lase să ne jucăm mai mult, să nu mâncăm ceea ce nu ne plăcea sau să ne cumpere ce văzusem mai devreme?Ne place sau nu, în rutina zilnică a vieții suntem supuși conflictelor, negocierilor și concesiilor.

Ce tehnică ar trebui să folosim? Care este cea mai potrivită abordare pentru fiecare dintre noi? Dar pentru partenerul nostru de negociere? Este el, copilul, un partener sau un viitor adversar?

Toate aceste întrebări, cât și la altele s-au gasit raspunsul in cadrul Seminarului „ Negocierea cu copiii”.


Alte aspecte abordate au fost:

  • Strategii și reguli de negociere cu cei mici;
  • Învățarea tehnicilor de negociere în scopul dezvoltării relațiilor adult-copil și reducerii diferențelor dintre generații;
  • Depășirea perioadelor de negație a copiilor, demontarea obiecțiilor celor mici și a adolescenților;
  • Sesiuni interactive unde experiențele bune și rele sunt împărtășite reciproc de cei mari pentru prevenirea unor viitoare probleme cu cei mici.

Cristina Bodoni este specialist cu experiență internațională în comunicare, relații publice și negociere, cu experiență în instituții publice, organizații multinaționale și în proiecte sociale și muncă de teren în cadrul unor organizații non-guvernamentale internaționale precum OXFAM - Belgia.


 

Vrei să afli mai multe despre noi ? Suntem aici ca să ne contactezi.