Introducere în metoda “EU POT”!
Introducere în metoda "EU POT"!
În data de 20 iunie 2020 a avut loc Webinarul „Introducere în metoda "EU POT”!, eveniment organizat GRATUIT, de către Fundația Competenți, Corecți și Utili.
EU POT este o metodă utilizată pentru transformarea problemelor copiilor în abilități.
Webinarul GRATUIT a fost susținut de psihologul Iuliana Scutaru, pe data de 20 august, între orele 18:00 – 20.00, ocazie cu care am învațat cum să ajutăm copiii să-și depășească anumite dificultăți psihologice cu care aceștia se confruntă.
Cui i s-a adresat webinarul?
Părinților, bunicilor, profesorilor, educatorilor, psihologilor, asistenților sociali, însoțitorilor la clasă, bonelor și tuturor celor care au în grijă sau lucrează cu copii cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani și vor să îmbunătățească relațiile cu aceștia.
Cui NU i s-a adresat acest webinar?
- Celor care au în grijă sau lucrează cu copii mai mari de 12 ani / adolescenți.
- Celor care-și doresc să afle mai multe din mediul organizațional, sau despre relațiile cu colegii/ șefii.
Descrierea temei
EU POT este o metodă dezvoltată în anii ‘90, în Finlanda, de Ben Furman, Sirpa Birn și Tuija Terävä, plecând de la terapia orientată pe resurse și soluții. Ideea de bază a fost faptul că, indiferent de problemele /dificultățile psihologice cu care se confruntă copilul, el trebuie ajutat să le depășească, fără a-i vorbi despre problemă în sine. Dimpotrivă, copilului i se va vorbi despre ce abilitate trebuie să învețe, ca să depășească dificultatea.
Un copil căruia adultul i se adresează ca și cum ar avea o „problemă”, nu face decât să o adâncească. În același timp, când părintele înțelege că, de fapt, copilul are o abilitate nedezvoltată încă și colaborează cu acesta în învățarea unei abilități, sub formă de joc, copilul o va deprinde repede, ușor și distractiv, fără să rămână cu impresia că este ceva greșit sau vreo „problemă” cu el.
Este o metodă ușor de învățat și aplicat, atât în familie, cât și într-un cadru formal și care nu necesită cunoștințe prealabile de psihologie.
Cu ce au pleacat acasă cursanții?
Informațiile primite în cadrul webinarului sunt menite să introducă participanții în metoda EU POT, astfel încât aceștia să înțeleagă în ce constă, cum se aplică, să-și schimbe modul în care privesc și abordează „problemele” copiilor. Se vor prezenta exemple concrete de probleme și soluții, abilități de învățat, precum și studii de caz / mărturii și va exista o sesiune de întrebări și răspunsuri.
DETALII TRAINER
Iuliana Scutaru - psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din România, cu atestat de liberă practică în specialitățile: psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională, consiliere psihologică, psihologia muncii și organizațională, psihologie aplicată în servicii;
- trainer certificat ANC;
- trainer certificat persolog®;
- trainer certificat in metoda EU POT (Kids Skills Coach).
Formare în:
- Consiliere psihologică - Terapii scurte, colaborative orientate pe resurse și soluții;
- Terapie sistemică: cuplu, copil, familie;
Arii de competență: consiliere psihologică individuală, consiliere vocațională / în carieră, consiliere școlară, terapie sistemică: cuplu, copil, familie, evaluarea și diagnoza copiilor și a familiilor, evaluare psihologică (personalitate, IQ, motivație, atenție, interese, aptitudini, valori, maturitate profesionala, integritate, etc), consiliere pentru dezvoltare personală, coaching, training, teambuilding, cunoașterea și creșterea coeziunii echipei, studii organizaționale, recrutare și selecție, evaluare resurse umane, centre de evaluare și dezvoltare.
Accesează link-ul de înscriere AICI!