Cum să fii calm la Teste și Proiecte
Cum să fii calm la Teste și Proiecte
În data de 19.05.2022 a avut loc Webinarul „Cum să fii calm la Teste și Proiecte(și să iei notă mare)”, eveniment organizat GRATUIT, de către Fundația Competenți, Corecți și Utili.
Cât de bine cunoști partea emoțională a copilului tău când vine vorba de provocările pe care le întâmpina la școală? În fața unei testări sau a unui examen, acolo unde nu-i poți fi alături, cum ai putea să-l susții, în contextul în care se blochează...și uită ce a învățat.
Atunci când problema nu o reprezintă materia, ci emoțiile pe care le are la teste, examene, prezentări sau ascultări, tu ca părinte ai tendința să crezi că al tău copil ori nu învață destul, ori este un copil slab, când, de fapt, el este doar emotiv. Cum ar fi ca adolescentul tău să fie stăpân pe el, calm și să-și aducă aminte tot ceea ce a învățat? Nimeni la școală nu-l învață asta. Ba din contră, de multe ori profesorii îi fac pe copii să simtă rușine sau frică, crezând că îi motivează. În loc de asta, copii ajung să fie și mai timizi și să stea cu capul plecat de frică.
De ce ar trebui să fie prezent la acest webinar?
Fiindcă va avea șansa de a învăța 3 tehnici prin care să-și gestioneze emoțiile, astfel încât să fie calm și stăpân pe el la școală ca să ia note mari, ca să reușească să treacă ușor peste examene, dar și ca să se calmeze atunci când se înfurie.
Cui i s-a adresat webinarul ? Webinarul se adresează adolescenților cu vârsta între 13 și 17 ani.
Cui nu i s-a adresat webinarul ? Webinarul NU se adresează copiilor mai mici de 13 ani, adolescenților mai mari de 17 ani sau adulților.
Cu ce au plecat acasă participanții ?
- copilul tău va învăța despre emoții și despre reacțiile corpului la diferite emoții;
- copilul tău va învăța 3 tehnici pe care să le aplice înainte sau în timpul unui test pentru a se calma;
- copilul tău va învăța cum să reacționeze când este furios, fără să țipe sau să vorbească urât;
- îi oferim copilului tău un grad de motivație și chef de viață, insuflându-i ideea că este BUN și POATE.
Detalii trainer - Răzvan Cojocaru
Sprijin copiii ajunși la vârsta adolescenței să fie curajoși și puternici. Sunt Trainer de Dezvoltare Personală pentru adolescenți și Consilier pentru părinți și adolescenți. Sunt fondatorul Cursului de Dezvoltare Personală pentru Adolescenți „Trezește EROUL din tine!”, cel mai complex curs de dezvoltare personală pentru adolescenții între 13 și 17 ani din România. Am lucrat, în ultimii ani, cu peste 1.000 de copii aflați la vârsta adolescenței la cursuri, seminarii sau în sesiuni individuale cu principalul scop de a crește performanța adolescenților crescând inteligența lor emoțională, adică în special curajul și capacitatea de a-și gestiona fricile: frica de teste sau examene, frica de a susține o prezentare, frica de a-și susține punctul de vedere și de a se exprima și așa mai departe. Îmi place să spun: „Inteligența rațională este ridicată la toți adolescenții. Ce le lipsește la peste 90% dintre ei este inteligența emoțională, care îți dă curajul să te exprimi, să prinzi aripi, să ajungi de succes. Diferența de performanță între copii (și nu numai) este această inteligență emoțională pe care noi o antrenăm la lecții”.