Cum ne ajutăm copiii să devină adulți inteligenți emoțional

Cum ne ajutam copii sa devina adulti inteligenti emotional - Webinar CCU- Fundatia CCU

Cum ne ajutăm copiii să devină adulți inteligenți emoțional


În data de 24 aprilie 2021 a avut loc Webinarul  Cum ne ajutăm copiii să devină adulți inteligenți emoțional,  eveniment organizat GRATUIT, de către  Fundația Competenți, Corecți și Utili, unde împreună cu Laura Spînu, psiholog clinician și psihoterapeut, vom descoperi cum putem crește copii inteligenți emoțional, care se vor transforma în adulți inteligenți .

Un număr mare de studii științifice demonstrează că un EQ ridicat este cel puțin la fel de important precum un IQ mare, iar posesorii sunt mai fericiți, mai încrezători, mai realizați din toate punctele de vedere.

Cui i s-a adresat webinarul ?
Webinarul se adresează tuturor părinților sau viitorilor părinți care sunt interesați să învețe să aplice un stil de parentaj care să îi ajute pe copiii lor să “crească mari” și sănătoși din toate punctele de vedere și să se transforme în adulți funcționali, împliniți, echilibrați.

Cui nu i s-a adresat webinarul ?
Webinarul nu are contraindicații. Oricine este binevenit cel puțin pentru a explora o perspectivă diferită.


Descrierea detaliată a temei:

Mai mult ca niciodată, acum, într-o perioadă dificilă pentru toată lumea, când stresul poate atinge cote maxime, putem clar observa importanța capacității de a ne recunoaște, accepta și regla emoțiile dificile, de a-i înțelege și accepta pe ceilalți care la rândul lor experimentează trăiri greu de dus.

Toate acesta sunt aptitudini care se construiesc pas cu pas din prima secundă de viață a unui copil și sunt poate mai importante decât toate informațiile academice pe care le livrează sistemul de învățământ. Ca părinți, putem contribui esențial la dezvoltarea acestora.

Dacă un copil este genial, olimpic, cu performanțe academice deosebite, acesta nu este un predictor al fericirii și împlinirii, însă va poseda abilități socio-emoționale înalte, lucruri care pot cântări mult mai greu la realizarea copiilor noștri.

Învățarea emoțională și socială sunt ca o polița de asigurare pentru o viață sănătoasă, pozitivă și de succes.


Cu ce au plecat acasă cursanții ?
Participanții obțin informații bazate pe studii științifice despre importanța EQ , despre abilitățile socio-emoționale ce stau la baza ei, dar și modalități prin care pot ei, ca părinți să contribuie la construirea și consolidarea acestor aptitudini la proprii copii și, de ce nu, la propria persoană.  Vor afla lucruri simple, ușor de aplicat și cu rezultate uimitoare, în momentul în care sunt respectate și aplicate cu consecvență.


Detalii trainer

Sunt Laura Spînu, psiholog clinician și psihoterapeut cu formare în psihoterapia familiei, copilului și adolescentului și în formare în terapia prin joc și dramaterapie, educator parental, formator.  

Lucrez individual și în grup cu copii, adolescenți și adulți, susțin cursuri și webinarii de psihoeducație pentru adulți și părinți sau educatori.

Misiunea mea profesională este aceea de a crea un cadru sigur și de a însoți oamenii pe un drum de explorare și vindecare a relațiilor cu propria persoană și cu cei din jur. Fără prezența conștientă, autenticitate, compasiune față de sine și ceilalți, fără copii interior sănătoși nu putem avea o viață împlinită și nu putem transmite propriilor noștri copii un model demn de urmat ”. Laura Spînu


Vrei să afli din timp despre webinariile GRATUITE organizate de Fundația CCU ?

Abonează-te acum prin formularul alăturat!

 

Upsss. Vă rugăm să încercați din nou!
Mesajul a fost trimis cu succes!

Abonare Newsletter CCU

Sunt de acord cu folosirea datelor menționate pentru înscrierea în programul de fidelitate și în scopul transmiterii informațiilor periodice de tip marketing, solicitând efectuarea comunicării prin următoarele canale:  

Vrei să afli mai multe despre noi ? Suntem aici ca să ne contactezi.