Comunicarea Asertivă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


În data de 01.10.2019 a avut loc Seminarul “Comunicarea Asertivă”, eveniment organizat GRATUIT, de către  Fundația Competenți, Corecți și Utili.

Speaker  în cadrul evenimentului a fost doamna Dana Russu – Trainer în Comunicare și Relaționare, cu o experiență de peste 18 ani în managementul vânzărilor, licențiată în Comunicare, Formator certificat ANC și și-a obținut titlul de MBA cu o lucrare științifică în domeniul coaching-ului.


În tumultul activităților zilnice, e foarte posibil, să ne concentrăm mai mult pe ceea ce vrem să le transmitem celorlalți și să ne scape din vedere, modul în care comunicăm.

Deseori, în grupuri, de orice natură ar fi ele (companii, familie, relații personale etc), apar probleme, tocmai pentru că tipul de comunicare pe care îl folosim, nu este aliniat cu felul nostru de a fi și nu susține modul în care noi înșine funcționăm.

O comunicare potrivită și benefică, înseamnă că, în mesajele pe care le formulez, țin cont atât de cei cu care interacționez, cât și de mine și de valorile mele.

Abilitatea de a comunica asertiv, este soluția pentru multe probleme din viața de zi cu zi a companiilor, a familiei și a relațiilor de orice fel.  Cu răbdare, flexibilitate și antrenament, asertivitatea se învață și aduce mai multă eficiență, libertate și liniște interioară, celui care o practică.


La finalul acestui seminar participanții au aflat:

  • Care sunt principalele tipuri de comunicare;
  • Ce înseamnă comunicarea asertivă și cum poate fi ea integrată în activitățile zilnice;
  • Care sunt beneficiile asertivității;
  • Nivelul propriu de asertivitate.

‘’Cred cu tărie că evoluția personală este posibilă, atunci când ne dăm voie să fim flexibili, să abordăm un mod nou de a gândi și să experimentăm. Orizonturile se deschid, când se deschide mintea!‘’ Dana Russu.

 

 

Vrei să afli mai multe despre noi ? Suntem aici ca să ne contactezi!