Atragerea de fonduri pentru organizaţiile non-profit

Atragerea de fonduri pentru organizaţiile non-profit

În data de 13.12.2022, de la ora 18:30 la webinarul gratuit – “Atragerea de fonduri pentru organizaţiile non-profit - provocări şi oportunităţi actuale”, organizat de către Fundația Competenți, Corecți și Utili.

Reprezinți o organizație non-profit sau ești pe cale să înființezi una?

Cu siguranță ți-ai pus de multe ori problema “Cum voi atrage fonduri pentru susținerea activității organizației mele?”, fiindcă atragerea surselor de finanţare pentru organizaţiile non-profit presupune provocări continue şi adaptarea permanentă la contextul economic, social şi legislativ.

În România sectorul non-profit a luat avânt doar în ultimii ani şi nu se bucură de o lungă tradiţie precum cel din ţările dezvoltate, dar stă în puterea noastră să schimbăm lucrurile şi să ne implicăm mai mult. Ca să putem fiecare să ne aducem o contribuţie în acest sens trebuie mai întâi să avem informaţii despre ce trebuie să facem şi cum să ne implicăm în această direcţie.

Invitatul nostru a fost doamna Ramona Mara - conferențiar universitar, doctor în finanţe, lector formator în domeniul fiscal – alături de care vei descoperi principalele strategii de atragere a fondurilor pentru organizația ta non-profit.

Cui i s-a adresat webinarul?

  • Webinarul s-a adresat celor care sunt implicaţi în activitatea organizaţiilor non-profit şi au dorit să afle cum pot să atragă mai multe surse de finanţare.
  • Celor care sunt voluntari sau doresc să se implice în activităţi de voluntariat oferindu-le informaţiile necesare legate de subiecte importante precum organizarea de evenimente, atragerea de noi donatori şi cum pot să îşi aducă o contribuţie importantă în cadrul organizaţiei.
  • Donatorilor actuali sau viitori interesați de finanţarea sectorului non-profit şi importanţa acestuia în prezent.

Cu ce pleacă acasă participanţii?
Participanţii la acest webinar vor rămâne cu o gamă largă de soluţii de atragere de fonduri şi le vor putea ulterior aplica în practică în funcţie de misiunea şi obiectivele fiecărei organizaţii. Vor afla mai multe despre cum pot folosi tehnicile digitale de atragere de fonduri care s-au dezvoltat mai ales în ultimii ani.

În cadrul acestui webinar au fost abordate următoarele aspecte:

  • principalele surse de finanţare ale organizaţiilor non-profit;
  • principalele strategii de atragere a fondurilor organizaţiilor non-profit;
  • căile prin care să ajungem la donatori şi cum îi convingem să ne finanţeze;
  • profilul donatorului –ca un element cheie al reuşitei în atragerea de fonduri;
  • organizarea de evenimente de atragere de fonduri;
  • cum ne promovăm misiunea şi obiectivele;
  • cum ne menţinem donatorii şi relaţiile cu aceştia pe termen lung;
  • care sunt avantajele fiscale în cazul sectorului non-profit şi cum le putem integra în campania noastră de atragere de fonduri;
  • elaborarea strategiei de strângere de fonduri;
  • instrumente de atragere de fonduri în mediul online.

Detalii trainer:

Ramona Mara este conferenţiar universitar în cadrul FSEGA, UBB, Cluj-Napoca. A obţinut titlul de doctor în Finanţe în anul 2008 şi are o vastă experienţă academică susţinând cursuri de finanţe, strategii de atragere de fonduri şi management financiar în cadrul FSEGA şi în cadrul Facultăţii de Sociologie și Asistență Socială. A susţinut cursuri ca lector formator în domeniul fiscal şi a organizat workshopuri şi webinarii pe tema atragerii de fonduri pentru organizaţiile non-profit.

Inscriere Comunitatea CCU

 

    Accesează link-ul de înscriere AICI!
          

Vrei să afli mai multe despre noi ? Suntem aici ca să ne contactezi.