Cum facem să nu pierdem bani – Instrumente și tehnici

 Cum facem să nu pierdem bani- Instrumente și tehnici


În data de 29.09.2022 a avut loc Webinarul „ Cum facem să nu pierdem bani- Instrumente și tehnici”, eveniment organizat GRATUIT, de către Fundația Competenți, Corecți și Utili.

Desfășori o activitate comercială și ți s-a întâmplat să “ieși pe minus ” din cauza unui contract negociat “sumar” ? Cât de multă atenție acorzi structurii contractului astfel încât să fii acoperit în orice situație în fața partenerului tău de business? Fiindcă deseori aceste “mici scăpări” te pot costa scump...

Alături de noi a fost domnul Theodor Ricman - avocat și practician în insolvență – care vine cu o abordare de natură profilactică, ce trebuie privită ca un mecanism, în care fiecare piesă este importantă, iar nefuncționarea uneia, atrage consecințe nefaste pentru întregul angrenaj. Nu are importantă domeniul afacerii, fiind vorba despre principii comune.


Titlul temei da tonul manierei de abordare a unui subiect care, într-un limbaj pe cât de prețios, pe atât de abstract, este sintetizat în expresia "business safety". Incursiunea pleacă de la maniera de verificare preliminară a partenerului de afaceri, pe baza unor date primare oficiale, coroborate cu interpretări multidisciplinare ale acestora.

Odată stabilit cu cine se intră în raporturi contractuale, centrul de efort se mută pe negocierea și încheierea contractului. Aici sunt prezentate aspecte care țin de clauzele negociabile și cele care nu ar trebui să facă obiectul vreunei modificări, însă fără ca în acest proces delicat la negocieri, tensiunea să depășească limite rezonabile.

Instrumentele de garantare beneficiază de un tratament distinct în cadrul prezentării, cu centrul de greutate pe avantajele și dezavantajele generate de fiecare tip de garanție. În final avem în vedere măsuri și tehnici amiabile, dar stricte, în cazul unor neexecutări ale obligațiilor contractuale.


  • Cui s-a adresat webinarul?

Acest atelier se adresează tuturor celor care desfășoară o activitate comercială. Sunt vizate atât persoanele care ocupă funcții de conducere (comercial, financiar, control credit) dar și celor care interacționează în mod direct cu procesul de vânzare.

  • Cui nu i s-a adresat?

Atelierul nu se adresează sau, mai degrabă, nu este de ajutor concret și imediat celor care nu activează într-un sistem care presupune vânzarea unor servicii sau bunuri.

  • Cu ce au plecat acasă participanții?

Participanții pleacă de la acest curs comprimat, pe de o parte cu teamă caracterizată de sintagma "uite la asta nu m-am gândit " dar și cu conștientizarea existenței unor instrumente și tehnici menite a reduce expunerea care excede unui risc comercial rezonabil.


Detalii trainer:

Domnul Theodor Ricman este avocat din anul 2004 și practician în insolvență din anul 2014. Centrele de greutate ale activității profesionale a domnului Ricman le constituie consultanța și măsurile din domeniul securității în afaceri și recuperarea de creanțe. Domeniile economice preponderente în care au fost implicate serviciile domnului av. Ricman sunt asigurările, agricultură, energie - gaze naturale, construcții, domeniul alimentar și zona juridică a fiscalității.

Dezvoltând conceptul de "one stop shop ", serviciile biroului dlui av. Ricman acoperă o gama complexă de servicii, destinate, mai cu seama societăților, de la drept societar, fiscal, dreptul muncii, proprietate intelectuală, protecția datelor și contencios administrativ.

Clienții dlui Ricman sunt atât companii românești, cât și societăți din Germania, Austria, Elveția și Marea Britanie. Mai multe detalii - www.ricman.ro

Haide alături de noi și învață cum să ai o afacere sigură!

Inscriere Comunitatea CCU

 

    Accesează link-ul de înscriere AICI!
          

Vrei să afli mai multe despre noi ? Suntem aici ca să ne contactezi.